Cum vorbim?

În cazul cântatului se poate spune că vocea umană este un instrument muzical, desigur de natură cu totul specială. Alte voci naturale sunt produse de unele animale care dispun de fiziologia şi un minim de inteligenţă necesare.

 Prin contrast, vocea electronică este o voce artificială (care de obicei sună nenatural), sintetizată dinamic de către un computer sau un program de rostit, pe baza unui text scris. Poate folosi orbilor sau şi analfabeţilor la citirea unor texte/cuvinte de pe monitorul unui calculator.

• Care animal are trei vagine?
• De ce ceasurile se mișcă în sens orar?

Producerea vocii este un fenomen înnăscut foarte complex, dar se poate referi şi la o tehnică foarte complexă, dobândită. Vocea la om se produce în primul rând prin acţiunea (vibraţia) celor două corzi vocale din laringe, în cadrul spaţiului înconjurător disponibil din zonă. Vibraţia corzilor vocale poate fi influenţaă în mod complex prin activarea muşchilor şi ţesuturilor din apropiere. Tonul de bază la bărbaţi este în jur de 125 Hz, iar la femei în jur de 250 Hz (mai înalt). La copiii mici este în jur de 440 Hz. Octavele superioare, care sunt parte componentă a vocii naturale, ajung la frecvenţe foarte înalte, de până la 12 kHz. Gama de note de la cea mai joasă la cea mai înaltă (ambitusul) cuprinde la om în mod normal circa 1,3 … 2,5 octave. Despre soprana peruviană de excepţie Yma Sumac se spunea că poate acoperi chiar 4 octave.

Vocea umană se dezvoltă puternic în cursul vieţii unui om. Există însă şi boli, mai mult sau mai puţin grave, care îngreuiază sau chiar împiedică atât formarea unei voci normale, cât şi vorbitul în general. Un exemplu de anomalie a vocii şi a vorbirii este bâlbâiala, un fenomen fiziologic foarte complex. Datorată dezvoltării corzilor vocale, la tinerii în creştere (atât la băieţi cât şi la fete), între circa 11 şi 15 ani, are loc de obicei o „schimbare de voce”: la băieţi tonul vocii coboară cu circa o octavă, iar la fete cu o terţă. În acelaşi timp, ambitusul creşte până la aproximativ 2 octave. O altă cauză a modificărilor pot fi diverse iritaţii şi infecţii. Ele pot duce la boli ca de ex. laringita, care influenţează vocea în mod negativ. Există şi boli deosebit de grave ca de ex. tumori în zona laringelui ş.a. Dar şi o simplă răguşeală netratată poate duce până la pierderea totală (dar temporară) a vocii („afonie”).

Un deranjament de cu totul altă natură este efectul Donald Duck. Acesta are loc atunci când cineva inspiră hidrogen sau heliu (nedăunătoare în cantităţi mici): ca urmare vocea sa se transpune brusc la note înalte şi capătă un timbru străin şi caraghios. După ce se revine la aerul normal fenomenul se atenuează şi dispare de la sine după câteva zeci de secunde.